Caraș-Severin: Bărbat decapitat după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce mergea pe bicicletă

Caraș-Severin: Bărbat decapitat după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce mergea pe bicicletă
Publicat: 23/03/2014, 20:30
Actualizat: 25/03/2019, 19:07

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Caraș-Severin, Ancuța Cărbunaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc între localitățile Berzovia și Berzeasca din județul Caraș-Severin, pe drumul ce leagă Timișoara de Reșița.

„Din primele cercetări a rezultat ca șoferul unui autoturism înmatriculat în Franța, un tânăr de 24 de ani, a vrut să depășească un biciclist în vârstă de 59 de ani, însă în acel moment, din sens opus venea altă mașină, regulamentar. Șoferul de 24 de ani a tras de volan spre dreapta pentru a evita un accident cu mașina care venea din sens opus, acroșând biciclistul. În urma accidentului, biciclistul a fost decapitat”, a declarat Ancuța Cărbunaru.

Potrivit polițiștilor, în urma accidentului, capul bărbatului a fost târât aproximativ zece metri.

Șoferul autoturismului a fost dus la spital pentru a i se recolta probe de sânge, el nefiind testat cu aparatul etilotest din cauza unor probleme tehnice.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Liliana Iedu, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Maghiarii vin să muncească în România, care nu mai este o ţară ieftină